Cu toții am spus cel puțin o minciună în cadrul unui interviu. Fie despre experiență, motivul pentru care am plecat de la job-ul anterior sau despre aspecte legate de familie și viața personală. Cu toate astea, de foarte puține ori ne-am gandit care sunt efectele negative ale acestor minciuni. De aceea am ales să vorbesc în acest articol despre cinci motive pentru care nu ar trebui să minți la înterviuri.

1. Specialiștii în resurse umane au experiență și își vor da seama când nu ești sincer cu ei

Zilnic, specialiștii în resurse umane intră în contact cu zeci de persoane, datorită acestui fapt ei și-au dezvoltat un al șaselea simț care detectează minciunile. Fie că este vorba de experiența în domeniu pe care o ai, skill-urile pe care le deții sau pur și simplu aspecte din viața ta de care nu ești întocmai mulțumit, evită să deformezi adevarul. Procesul de recrutare este unul foarte complex și plin de provocări, iar persoanele care te intervievează cu siguranță au pregătit o serie de întrebări care îți vor testa abilitățile și care vor determina dacă ești un candidat onest sau unul mincinos.

2. “Ulciorul nu merge de multe ori la apă”

Cu siguranță ai mai auzit acest proverb, iar dacă ai reușit să treci de un interviu mințind probabil ai fost foarte mândru/mândră. Dar țin să îți reamintesc că această tactică nu va funcționa de fiecare dată. Ceea ce trebuie să ai în vedere este că recrutorii sunt prietenii tăi, iar tu vrei să ai o relație stabilă și de încredere cu aceștia. Dacă îți dorești ca ei să te ajute să obții job-ul mult dorit, ai grijă ce minciuni spui data viitoare când te întâlnești cu ei.

3. Nimănui nu îi place să își irosească timpul

Consider că acesta este unul dintre cele mai importante aspecte pe care trebuie să le ai în vedere, dacă nu cel mai important. Dacă nu te simți confortabil cu job-ul prezentat și nu te vezi lucrând în compania respectică, gândește cu voce tare și spune-le recrutorilor. Acest lucru nu te va face mai puțin profesionist sau mai puțin potrivit pentru alte job-uri. Acest lucru ajută specialiștii în resurse umane să înțeleagă care sunt așteptările tale. De asemenea, economisești timp și efort pe care le poți utiliza pentru a căuta un loc de muncă mult mai potrivit pentru tine.

4. Riști să fii inclus pe lista “neagră”

Dacă ești prins cu minciuna, fie înainte sau după înterviu, riști să fii eliminat din procesul de recrutare și să fii inclus pe lista “neagră” a candidaților. Fii onest! Este singura cale de a progresa și de a crea o relație durabilă și de încredere.

5. Îți poți pierde locul de muncă

Probabil ai auzit expresia “Fake It Till You Learn It”, tradus prefă-te până înveți. Această expresie nu se aplică în orice situație, iar în contextul unui job nou, cu siguranță nu vrei să faci o impresie greșită încă din primele zile. Mulți oameni inventează experiențe, aleg să mintă la interviuri pentru a-și mări șansele de angajare. Însă uită că primele trei luni de zile la un loc nou de muncă sunt de probă, iar angajatorul îți poate testa toate skill-urile pentru a determina dacă știi să faci ceea ce ai spus la interviu. Dacă angajatorul constată că nu ai abilitățile necesare poți rămâne fără job.

Concluzia este că trebuie să fii sincer cu tine dar și cu cei din jurul tău. Încrederea se câștigă foarte greu și se poate pierde foarte repede, mai exact, cu o singură minciună.

Tips: Dacă ești un candidat valoros, aceștia vor păstra CV-ul tău în baza lor de date și te vor propune ca și candidat ideal urmatorului angajator care caută o persoană cu calitățile tale. Deci, fii sincer, ei sunt acolo ca să te ajute să găsești job-ul perfect.