Trăim o perioadă stresantă, plină de necunoscute cu privire la sănătatea noastră și a celor din jur, dar și a siguranței financiare și a locului de muncă. 

Dincolo de sfaturile de “reziliență psihologică”, care se referă la capacitatea de a trece peste momentele dificile și de măsurile preventive de igienă și distanțare socială pe care oricare dintre noi le cunoaște și trebuie să le adopte pentru a combate pandemia provocată de infecția cu noul coronavirus COVID-19, o importanță majoră o au și măsurile economice venite în sprijinul companiilor și a angajaților, ce pot face diferența în perioada de criză ce va urma. 

Cea mai notabilă inițiativă de această natură este decizia Guvernului de a asigura plata șomajului tehnic în proporție de cel puțin 75% din salariul de bază pentru angajații companiilor care își închid activitatea în această perioadă, precum și creșterea plafonului de garantare a creditelor pentru IMM-uri cu 5 miliarde de lei, credite garantate de stat pentru investiții și capital de lucru (Sursa: Digi 24)

Autoritățile statului nu sunt singurele care pot promova comportamente responsabile din punct de vedere social și economic. Cea mai mare bancă din România, Banca Transilvania, va implementa măsuri de susținere a persoanelor fizice afectate de această perioadă, prin posibilitatea de a amâna până la 3 rate pentru credite și se vor aplica măsuri pentru reducere cu până la 100% a ratelor de credit ale IMM-urilor și companiilor cu care colaborează pentru urmă­toa­rele 6 luni (Sursa: Ziarul Financiar).

Cazurile care nu presupun închiderea activității, ci desfășurarea acesteia de la distanță sunt telemunca și munca la domiciliu (Universul Juridic). Câteva sfaturi despre cum să fii productiv de acasă le găsiți aici: Revista Cariere.

Asumarea responsabilității angajatorilor față de angajați poate lua forme variate în funcție de tipul companiei sau instituției în cauză. Dacă activitatea nu poate fi încetată, crearea unui plan riguros de dezinfectare a birourilor, sălilor de mese și alte spații comune este necesar, precum și asigurarea echipamentelor de protecție (dezinfectanți, mănuși, măști). Asigurarea transportului și reducerea programului de lucru sunt alte măsuri capabile să minimizeze riscul unor posibile îmbolnăviri (Sursa: Colorful.Hr).

Situațiile în care încetarea activității a fost impusă (Digi 24)  sau a fost decisă chiar de către companii (StirileProTV), pot intra sub incidența șomajului tehnic. Măsurile oficiale pentru stabilirea condițiilor pentru intrarea în șomaj tehnic le găsiți aici: Ministerul Muncii, iar cele cu privire la modul de acordare și de plată a zilelor libere pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, le găsiți aici: Ministerul Muncii.

Sfatul nostru este să vă păstrați  angajații (Ziare.com), să mențineți legăturile de colaborare cu clienții, partenerii și furnizorii în aceste vremuri dificile și să vă informați cu privire la măsurile de sprijin care pot fi acordate de Guvern.