Fericirea ca alegere

Fericirea nu e un produs într‑un meniu unde apăsăm un buton și gata: „aleg fericirea – ON”. De multe ori nici nu simțim că alegem ceva; fericirea ni se descoperă, de obicei, în tăcere, fără să o recunoaștem, poate, în acel moment. O trăim, iar apoi, prin reflecție, o conștientizăm: „Am fost fericit/ă atunci!”

Avem libertatea să alegem să facem mai mult din ceea ce ne aduce pace și fericire, fie că vorbim despre un model de gândire, fie despre felul în care ne ocupăm timpul și spațiul: un loc anume, compania cuiva, solitudinea, acțiunea sau o simplă conversație în liniște. Fugind după fericire ca după un obiect de prins, riscăm ca ea să treacă pe lângă noi, neobservată.

Ne face bine să avem claritate despre ce ne face cu adevărat fericiți. Această înțelegere face parte din procesul de maturizare: ne ajută să știm în ce proiecte să nu ne implicăm – acele situații în care, în realitate, fericirea noastră nu este disponibilă ca alegere.

În același timp, fericirea nu este garantată nicăieri. Un job poate fi un spațiu al sensului, dar poate veni și ziua în care pierzi un pacient, chiar dacă ai devenit medic tocmai ca să salvezi oameni. Un hobby poate fi o sursă de bucurie, dar poate fi însoțit de limitări, investiții proaste sau de o frustrare profundă atunci când lucrul pe care îl iubești devine dureros.

Relațiile – fie prietenii, fie legături personale apropiate – pot fi locuri unde ne găsim împlinirea, dar nu vin cu garanția că nu vom fi răniți sau că nu vom vedea și latura întunecată a celuilalt. Oamenii pot să se schimbe, pot să rănească, pot chiar să se stingă. Chiar și în toate acestea, fericirea poate exista nu ca o excludere a durerii, ci ca o direcție de viață: alegem să ne îndreptăm spre ce ne hrănește, fără să negăm suferința.

„Fericirea este o alegere” devine toxic ca mesaj atunci când este folosit ca sfat nesolicitat pentru cineva care este depresiv, traumatizat sau epuizat. În acel context, sună mai degrabă a: „nu ești suficient de bun dacă nu ești fericit acum” sau „e vina ta că nu ești fericit”. Alegerea fericirii despre care merită să vorbim nu este „pornirea fericirii la comandă”, ci curajul de a alege treptat contexte, relații și practici care ne duc spre împlinire – fără să ne învinovățim pentru momentele în care nu suntem bine.